Terapia cu oxigen hiperbaric poate fi administrata ca adjuvant in tratamentul unui numar mare de afectiuni medicale. Bolile, leziunile, infectiile, interventiile chirurgicale si traumele pot restrictiona sau chiar bloca circulatia sangelui in zonele afectate, privandu-le de oxigenul necesar vindecarii.
Inhalarea oxigenului sub presiune face posibil transportul acestuia chiar si la nivelul acestor tesuturi traumatizate. In plus, atmosfera din camera hierbara contine 95% oxigen, de 4.5 ori mai mult decat concentratia oxigenului din aerul respirat. Astfel, cantitatea suplimentara de oxigen stimuleaza capacitatea naturala de vindecare a organismului.
Bineinteles, terapia cu oxigen hiperbaric are rezultate diferite in functie de numarul de sedinte, afectiunea tratata si organismul fiecaruia. Oxigenoterapia hiperbara (OTH) este populara peste tot in lume datorita caracterului sau non-invaziv si gamei largi de aplicabilitate in plan medical. Astfel, in urma tratamentului cu oxigen hiperbaric, se pot observa o serie de efecte extraordinare pentru un numar mare de afectiuni, inclusiv:
Abcesul cerebral reprezinta o colectie purulenta la nivelul creierului. Cauza acestei colectii este proliferarea bacteriana la un anumit nivel anatomic, intreaga cantitate de puroi fiind delimitata de tesutul sanatos printr-un invelis. Abcesul poate sa apara in urma intrarii bacteriilor printr-o trauma la nivelul craniului dar in general mecanismul prin care bacteriile ajung la nivel cerebral se numeste "metastazare septica". Acest lucru se traduce prin faptul ca infectia primara se afla in alta zona anatomica iar bacteriile au ajuns pe cale sanguina la nivelul creierului in momentul in care organismul isi pierde abilitatea de a izola infectia.
Aceasta patologie este deosebit de grava prin prisma faptului ca produce o presiune intracraniana crescuta si duce la edem si hipoxie a zonei adiacente. Mai mult decat atat, in cazul in care cauza abcesului este un fung sau un parazit, abcesul este deosebit de dificil de tratat din cauza barierei hemato-encefalice. Aceasta este un filtru fiziologic ce nu permite trecerea anumitor substante si medicamente din fluxul sanguin in circulatia cerebrala.
Mortalitatea in cazul abceselor cerebrale ramane din pacate la un procent alarmant de 20%, aceste cifre crescand in cazul abceselor multiple, a celor localizate profund si in cazul in care pacientul mai prezinta si alte patologii. Printre complicatiile abceselor cerebrale se numara septicemia, diseminarea infectiei, distrugerea tesutului nervos si vindecarea sechelara. Toate aceste complicatii au potential fatal sau pot lasa sechele neurologice ce duc la scaderea autonomiei pacientului si a calitatii vietii.
Principala cale de atac in tratamentul abceselor cerebrale este tratamentul medicamentos, fie ca vorbim de antibiotce, antifungice sau antiparazitare. In multe cazuri aceasta terapie este suficienta, sursa infectioasa fiind distrusa iar cavitatea abcesului fiind resorbita in mod fiziologic. In alte cazuri se poate recurge si la neurochirurgie. Aceasta are rolul de a drena mecanic abcesul, scotand astfel in mod direct focarul piogenic. Insa in ambele cazuri apare ca problema adiacenta lipsa de oxigenare a teritoriului afectat de infectie.
O buna modalitate de a ajuta tesutul cerebral si sistemul imun sa lupte impotriva abcesului este de a creste nivelul de oxigen la nivel sanguin. In acest mod este ajutata si actiunea medicamentelor ce lupta impotriva sursei abcesului. De multe ori zona din jurul abcesului este hipoxica, fiind privata de oxigen. Astfel, medicamentele nu au mediul propice in care sa isi manifeste actiunea iar celulele sistemului imun nu pot ajunge la tinta.
O buna metoda de a asigura un flux sanguin adiacent este oxigenoterapia hiperbara. Aceasta este o metoda prin care pacientul este expus la o concentratie de 95% oxigen, net superioara celei din aerul atmosferic, la o presiune de 1.5 ori mai mare decat cea obisnuita. Astfel oxigenul este asimilat si "pompat" mult mai bine la nivelul tuturor tesuturilor, reusind sa aigure un mediu puernic oxigenat si in jurul abcesului. Astfel actiunea sistemului imun si a medicamentelor este mult imbunatatita, grabind vindecarea si recuperarea. Este o metoda neinvaziva ce poate fi utilizata concomitent cu tratamentul medicamentos si cu cel chirurgical, diminuand sechelele si crescand calitatea vietii.
Oxigenul mai ajuta si in procesul de neuroplasticitate, tradus prin remodelare neuronala post-trauma. Acest proces apare in cazul in care o parte din tesutul nervos a murit iar functiile sale trebuie preluate de zone adiacente. Acest proces este dependent de oxigen, OTH fiind o modalitate excelenta de a ajuta organismul sa se recupereze cat mai rapid si calitativ.
Anemia este o conditie patologica caracterizata in principal prin scaderea hemoglobinei. Aceasta este un constituent vital al sangelui care este responsabila de transportul oxigenului. In cadrul anemiilor mai pot scadea numarul de celule rosii (hematiile) sau pot sa apara modificari de forma sau marime a acestor celule.
Cauzele anemiilor sunt multiple si pot varia de la sangerari, traumatisme sau diferite sindroame care ingreuneaza refacerea sangelui. In general sunt caracterizate clinic prin paloarea pielii, senzatie sa slabiciune, ameteala, extremitati reci, iritabilitate, dificultate de respiratie, aritmii, menstruatie neregulata, limba tumefiata si rani ce se vindeca greu. Toate aceste simptome pot avea grade variate de severitate care merg de la un usor disconfort pana la imposibilitatea de deplasare.
In sine toate aceste simptome apar din cauza incapacitatii sangelui de a transporta oxigenul din plamani in tesuturi. Acest lucru apare din cauza scaderii hemoglobinei, “carausul” oxigenului. Chiar daca la nivel pulmonar oxigenul este prezent, acesta nu poate fi preluat in sange si de aici se ajunge la o hipoxie, sau la o privare de oxigen a tesuturilor.
Oxigenoterapia hiperbara aduce beneficii pacientilor ce sufera de anemie in principal prin prisma ameliorarii simptomelor. Aerul atmosferic pe care il respiram cu totii are o concentratie de oxigen de aproximativ 20%. Aerul respirat in cadrul OTH are o concentratie de 95% oxigen, net superioara aerului atmosferic. Pe langa asta, presiunea din cadrul OTH este de 1.5 ori mai mare decat presiunea atmosferica, “pompand” astfel mai eficient aerul puternic oxigenat in plamani.
Aceasta “supradoza” de oxigen potenteaza capacitatea hemoglobinei de a capta oxigen, realizand astfel o mai buna asimilare a acestuia la nivel pulmonar. Acest lucru va ajuta mai departe la ameliorarea simptomelor datorita cantitatii net superioare de oxigen ce ajunge la tesuturi, ajuntand astfel metabolismul celular si contribuind la ameliorarea simptomelor. Este o modalitate neinvaziva de a ataca in mod direct una dintre cauzele simptomatologiei in anemie si ajuta pacientii in a avea o calitate a vietii mult mai buna.
Fie ca discutam de o simpla arsura rezultata in urma expunerii prelugite la soare sau la arsuri survenite in urma unor accidente, un lucru este clar: acestea afecteaza calitatea vietii unei persoane si pot duce la sechele chiar si dupa vindecare. Procesul prin care apar arsurile solare este reprezentat de agresiunea razelor UV care duce la distrugerea integritatii matricii pielii si la simptomele neplacute ale acestui eveniment.
Arsurile survenite din accidente pot fi extrem de agresive, având de multe ori chiar potential letal. Din cauza distrugerii pielii si a componentelor utile in refacere, vindecarea este de multe ori extrem de greoaie din cauza deficitului de vascularizatie si oxigenare. Lipsa oxgenului din aceste tesuturi ingreuneaza vindecarea si duce la o restructurare deficitara, lasând de multe ori sechele si cicatrici extrem de neplacute.
OTH este o tehnica ce presupune respirarea unui aer cu concentratie de 95% oxigen la o presiune de 1.5 ori mai mare decât cea din aerul atmosferic. Acest lucru ajuta la o mai buna absorbtie, distributie si utilizare a oxigenului in tesuturi, ajutând astfel tesuturile lezate sa se refaca cât mai repede si intr-o forma cât mai apropiata de cea initiala. Este o metoda neinvaziva si ajuta organismul sa se refaca intr-un timp mult mai scurt.
Boala de decompresie reprezinta o patologie des intalnita in cazul scafandrilor cu sistem autonom de respiratie (clasicul tub de oxigen) si in cazul anumitor tipuri de mineri sau lucratori ce isi desfasoara activitatea la adancimi mari. In sine, aerul respirabil din atmosfera are o compozitie mixta, o parte importanta fiind azotul. Acesta este un compus care in mod normal nu este toxic si nu provoaca patologii decat in cazul in care se acumuleaza in cantitati mari in organism.
Ca si regula generala in ceea ce priveste ridicarea de la adancimi mari, atat scufundatorii cat si persoanele care isi desfasoara activitatea in subteran trebuie sa revina la suprafata treptat, tocmai pentru a evita un eventual accident de decompresie. In cazul scufundatorilor ce merg la adancimi mai mari de 6 metri exista ghiduri speciale in care este stipulata viteza ideala de ridicare.
In momentul in care corpul nostru se gaseste la adancimi mari, azotul care este respirat impreuna cu oxigenul si celelalte gaze din tubul de scufundari trece mult mai usor in sange. De aici, acesta intra foarte usor in tesuturi unde ramane atata timp cat corpul ramane la presiune. Aceasta cantitate mare de azot are un potential toxic foarte mare daca trece brusc in sange. De aceea, revenirea la suprafata trebuie sa fie treptata, pentru a da timp corpului sa scoata azotul din sange si sa il elimine.
In cazul in care acest azot este pus rapid in circulatie, apare boala de decompresie. Aceasta are diferite grade de severitate ce pot varia de la simple dureri musculare si articulare pana la afectarea sistemului nervos central. Cauza fiziologica a bolii de decompresie este formarea de bule de gaz care trec in circulatia sanguina. Acestea sunt deosebit de periculoase deoarece pot obstructiona vase de diferite calibre si contribuie la modificarea dinamicii peretelui vascular. In mod normal, corpul este capabil sa filtreze parte din acest gaz insa in cazul cantitatilor mari mecanismele de reglaj sunt depasite.
Dinamica gazoasa a sangelui este foarte complexa iar un rol major in echilibrarea concentratiei acestor gaze o are oxigenul. Acesta are capacitatea de a "sparge" bulele de gaz din circulatia sanguina, facandu-le mult mai usor de eliminat prin calea pulmonara si previne totodata eventualele reactii adverse. Pentru a trata boala de decompresie este nevoie de restabilirea presiunii normale a gazelor din circuitul sanguin si de echilibrarea compozitiei sanguine.
O excelenta modalitate de a ajuta organismul sa elimine azotul si gazele formate in cadrul bolii de decompresie este oxigenoterapia hiperbara. Aceasta terapie presupune expunerea pacientului la o concentratie de 95% oxigen la o presiune de 1.5 ori mai mare decat cea atmosferica. Acest lucru ajuta la "recompresia" organismului, sangele pompat astfel in circuitul sanguin ajutand la spargerea bulelor de gaz si la dizolvarea azotului in circuitul sanguin pentru a fi mai usor eliminat la nivel pulmonar. Astfel se reuseste trecerea la o presiune normala intravasculara si la o concentratie fiziologica de gaze sanguine, prevenind si tratand astfel simptomele si complicatiile ce pot sa apara in cadrul bolii de decompresie.
Mii de oameni sunt afectati de boala Lyme pe toata planeta. Este diagnosticata tarziu sau confundata cu alte boli in mod frecvent. Din acest motiv, numarul celor care sufera de Lyme se estimeaza a fi de 5 pana la 10 ori mai mare. Boala Lyme este cunoscuta ca fiind “marele imitator”. Simptomele boli Lyme include febra, simptome de raceala, dureri de cap, oboseala si dureri musculare si articulare. Aceasta boala este des acompaniata, dar nu mereu, de o iritatie a pielii la local intepaturii. Boala Lyme este o infectie bacteriana transmisa in mod normal prin intepatura unei capuse infectate.
Boala Lyme nediagnosticata la timp poate cauza o multitudine de probleme, precum deficienta a sistemului imunitar, boli ale sistemului nervos, probleme cognitive, insomnie cronica, probleme cardiace si chiar tulburari de dispozitie si personalitate. Desi nu este fatala, boala Lyme nediagnosticata la timp poate avea simptome atat de debilitante incat multi pacienti sunt tintuiti la pat. In cele mai multe cazuri, dupa folosirea oxigenarii hiperbare, cei care sufera de boala Lyme pot opri tratamentul cu antibiotice si alte medicamente.
Terapia cu oxigen hiperbaric promoveaza vindecarea prin cresterea concentratiei de oxigen in corp la un nivel de 15 pana la 30 de ori mare decat in conditii normale. Multe functii ale organismului sunt restaurate si sistemul imunitar primeste un imbold major. Beneficiile OTH in tratamentul bolii Lyme include mai multa energie, reducerea sau eliminearea durerilor, imbunatatirea functiilor cognitive, normalizarea functionarii organelor si glandelor si eliminarea toxinelor si altor impuritati.
Embolia gazoasa reprezinta o patologie relativ intalnita in practica clinica. Aceasta se poate imparti în 2 categorii în funcție de sursa embolului și manifestari clinice: embolie venoasa și embolie arteriala. In general, fluxul nostru sanguin este lipsit de bule de aer sau de orice alt gaz iar în momentul in care acestea intra in circuitul arterial pot sa apara simptome extrem de grave.
Modalitatile de intrare sunt destul de diverse, motiv pentru care aceasta patologie este destul de intalnita. Embolia gazoasa este destul de frecventa la scufundatori și apare din cauza revenirii prea bruste la suprafata. De asemenea, acest tip de accidente mai survin in cazul lucratorilor din submarine. In cazul acestor categorii survine embolia de cauza venoasa. In timpul respiratiei la o presiune mare azotul este asimilat mult mai repede la nivel pulmonar. Azotul este un constituent major al aerului atmosferic insa in general nu este asimilat extrem de mult la nivel pulmonar. In cazul expunerii la presiuni mari azotul este asimilat mai ușor în sange și trece in tesuturi.
In momentul revenirii la suprafata azotul din tesuturi este rapid mobilizat si trece în fluxul sanguin. Viteza de revenire este extrem de importanta deoarece poate preveni accidentele de decompresie. In cazul unei reveniri mult prea rapide azotul din tesuturi se mobilizeaza sub forma de bule de gaz ce trec in sange. Acestea pot produce o serie de simptome cum ar fi respiratie dificila, dureri musculare, confuzie sau chiar afectare neurologica ireversibila. Acestea apar din cauza faptului ca aceste bule modifica presiunile intravasculare și blocheaza oxigenarea anumitor teritorii prin intreruperea fluxului sanguin.
Embolia gazoasa de cauza arteriala apare de cele mai multe ori din cauza unor traume sau in timpul unor interventii medicale. De exemplu in cazul injectarii unei cantitati mici de aer intraarterial, organismul are capacitatea de a filtra respectivul aer fara a manifesta simptome. In cazul unei cantitati mari de aer simptomele devin extrem de violente si se aseamana cu cele din cadrul emboliei venoase.
Cel mai periculos aspect din cadrul emboliei gazoase este marimea embolului si traseul. Ca si in cazul emboliei clasice, cu cat embolul este mai mare, cu atat calibrul vasului afectat va fi mai mare, zona privata de flux sanguin fiind si ea tot de dimensiuni mari. Pe langa obstructionarea directa a vasului, embolul gazos mai afecteaza si dinamica de perete a vasului, cel mai afectat de acest mecanism fiind creierul. Oxigenul este un gaz care pe langa faptul ca este esential proceselor celulare metabolice mai are si capacitatea de “reglaj” a compozitiei si presiunii gazoase sanguine. Acesta are capacitatea de dizolvare a altor gaze in fluxul sanguin, facandu-le mult mai usor de eliminat la nivel pulmonar si totodata restabileste presiunea normale intravasculara.
Oxigenoterapia hiperbara prespune expunerea pacientului la o concentratie de 95% oxigen si la o presiune de 1.5 ori mai mare decat in mod obisnuit, lucru care duce la un flux net superior de oxigen in sange. Astfel, OTH contribuie la tratamentul si preventia emboliei gazoase prin restabilirea balantei gazoase a sangelui, prin aducerea principalului reglator al gazelor sanguine in sange si prin restabilirea presiunii normale, ajutand la tratarea emboliei gazoase si la o recuperare mai usoara.
Gangrena gazoasa sau miozita clostridiana este o patologie extrem de grava ce poate duce la mutilarea sau chiar decesul pacientului. Cauza acestei patologii este infectia cu bacterii din genul Clostridium. Acestea sunt microorganisme gram pozitive anaerobe ce se gasesc de obicei pe pamant. Ca si constitutie, au o multiplicare extrem de rapida si poseda capacitatea de a secreta toxine ce ajung sa afecteze extrem de mult sanatatea pacientului.
Clostridiile ajung in general in fluxul sanguin prin contaminare, indiferent ca discutam de plagi intepate/impuscate sau in urma contaminarii endogene. In cazul contaminarii prin plaga de obicei aceasta trebuie sa fie contamiata cu pamant sau materii fecale pentru a putea fi infectata cu Clostridium. Fracturile deschise, plagile impuscate/injunghiate, accidentele auto, accidentele forestiere si ranile de razboi sunt in general cele ce au potential de colonizare cu Clostridium.
Dupa ce trece de poarta de intrare, bacteria se multiplica rapid, distrugand tesutul subiacent pielii, muschii si chiar oasele, trecand cu usurinta in fluxul sanguin de unde disemineaza infectia mai intai local si apoi sistemic. Specifica acestui tip de infectie este acumularea de gaz sub piele, de unde si numele de gangrena gazoasa. La palpare, examinatorul poate auzi un zgomot similar mersului prin zapada proaspata, semn al acumularii de gaz sub tegument.
Clostridium are capacitatea de a produce toxine ce migreaza in intregul corp, producand simptome extrem de grave. Acestea debuteaza cu febra, tahicardie, tensiune in zona lezionala si alterarea starii generale iar in dinamica evolueaza cu soc septic, afectare neurologica si disfunctie multipla de organ. Netratata, aceasta infectie evolueaza extrem de rapid si duce la decesul pacientului prin soc toxico-septic.
Tratamentul gangrenei gazoase este extrem de complex si implica eliminarea tesutului necrozat, tratament medicamentos, reechilibrare si oxigenoterapie hiperbara. Tratamentul chirurgical este unul nemilos deoarece tesului afectat de infectie este devitalizat si necesita eliminare “larga”. Tratamentul medicamentos presupune in principal terapia cu antibiotice iar parte de reechilibrare vine pentru a sustine functiile vitale ale pacientului.
Oxigenoterapia hiperbara este folosita in aceasta patologie deoarece oxigenul reprezinta principalalul inamic al bacteriilor din genul Clostridium. Acestea sunt bacterii anaerobe, ceea ce inseamna ca traiesc si se multiplica in medii fara oxigen. OTH presupune expunerea pacientului la o concentratie de 95% oxigen care este pompat in capsula de tratament la o presiune de 1.5 ori mai mare decat cea obisnuita. Astfel, cantitatea de oxigen care este asimilata la nivel pulmonar si distribuita tesuturilor este mult mai mare, ajungand astfel si in zona infectata.
Clostridiile ce intra in contact cu oxigenul mor din cauza efectului toxic al acestuia, OTH contribuind astfel la regresia si tratamentul infectiei. De asemenea, oxigenul mai are capacitatea de a neutraliza o parte din toxine si de a potenta efectele antibioticelor, contribuind astfel la tratamentul global al acestei patologii. Un efect extrem de important al oxigenului este de a imbunatati capacitatea de lupta a leucocitelor, elemente vitale ale sistemului nostru imun. Astfel, OTH este o arma extrem de eficienta in lupta cu gangrena gazoasa, ajutand atat in combaterea formei acute cat si in recuperarea de dupa infectie.
Grefele de piele si lambourile sunt utilizate in cazul in care a avut loc un accident, o arsura, trauma, extirpare chirugicala masiva sau infectie. Acestea au rolul de a inlocui lipsa de tesut care apare in urma acestor afectiuni. De cele mai multe ori aceste materiale biologice provin de la aceeasi persoana, fiind grefe perfect compatibile din punct de vedere imunologic si serologic. In alte cazuri aceste tesuturi provin de la donatori, gradul de compatibilitate fiind scazut.
In ambele cazuri, de multe ori pacientii se confrunta cu rejetul de grefa, respectiv lambou. Acest rejet apare dintr-o multitudine de factori: incompatibilitate biologica, infectii, vascularizatie proasta, viciu de tehnica chirurgicala. Aceste cazuri sunt extrem de traumatizante pentru pacient si de multe ori lasa sechele functionale si anatomice foarte deranjante si chiar debilitante.
Lambourile sunt in general sectiuni de tesut muscular si chiar osos utilizate in defecte masive care apar in general in urma politraumatismelor. Ca si diferentiere fata de grefa, lambourile au un sistem de vascularizatie proprie care este suturat cap-la-cap cu tesutul primitor. Acestea sunt de multe ori singurul lucru care face diferenta intre vindecare si o eventuala amputatie. Chiar daca tehnicile chirurgicale au evoluat extrem de mult, acestea sunt de multe ori respinse, chiar la saptamani dupa interventie.
Una dintre cauzele majore de rejet de grefa sau lambou este lipsa de oxigenare a tesutului. Trebuie inteles ca tesutul ce este grefat este in stare critica din cauza faptului ca este scos din mediul sau natural si mutat in alta zona. Aceste grefe sunt deosebit de sensibile mai ales in cazul in care grefarea lor a fost necesara in urma unei arsuri sau infectii. Acest lucru este datorat distrugerii integritatii tesutului de cauza termica sau chimica, recuperarea si succesul grefarii fiind destul de mult diminuate.
Oxigenarea tesuturilor (atat a lamboului/grefei) cat si a partii primitoare este esentiala pentru succesul terapeutic. Insuficienta arteriala si congestia venoasa post-operatorie sunt principalele cauze pentru necroza si rejetul de grefa. De asemenea, lipsa formarii de capilare de neoformatie care sa sustina vascularizatia zonei afectate priveaza noul tesut de oxigen, lucru care duce la ischemia si necroza tesutului respectiv.
O buna modalitate de a preveni aceste lucruri este oxigenoterapia hiperbarica. Aceasta este o metoda neivaziva de a imbunatati oxigenarea la nivelul intregului organism, inclusiv in zona afectata. Aceasta terapie presupune expunerea pacientului la o concentratie de 95% oxigen, la o presiune de 1.5 ori mai mare decat cea atmosferica. Un lucru important de mentionat este faptul ca aerul atmosferic respirat de noi in mod obisnuit are o concentratie de aproximativ 20%.
Acest lucru inseamna ca absorbtia, transportul si utilizarea de oxigen este mult crescuta, imbunatatind metabolismul celular si capacitatea de reparatie a organismului. Un alt aspect al OTH este efectul oxigenului asupra formarii de noi capilare. Acest gaz atmosferic are capacitatea de a da nastere la noi vase (atat artere cat si vene) de calibru mic pentru a creste oxigenarea tesuturilor. Acest atribut este deosebit de important in acceptarea si integrarea de grefa/lambou si imbunatateste calitatea acestor tesuturi biologice, facand astfel prognosticul post-operator mult mai bun.
Oxigenarea superioara duce si la o recuperare mult mai rapida a pacientului, ameliorand simptomele post-operatorii si diminuand riscul si gravitatea eventualelor sechele anatomice si functionale. Astfel, acceptarea grefei/lamboului este mult ameliorata iar procesul de formare a unei vascularizatii proprii este mult accelerat. De asemenea, infectiile sunt prevenite in mare masura deoarece celulele inflamatorii si raspunsul imun sunt imbunatatite, potenta bacteriana fiind dimnuata iar riscul de infectii sistemice si rejet de cauza septica fiind scazute.
Diabetul este cauza principala a amputatiilor de natura non-traumatica a membrelor inferioare. In America, spre exemplu, la fiecare 30 de secunde, un bolnav de diabet isi pierde un picior sau un brat. Cei care sufera de diabet, au circulatie periferica proasta si, deci, nu primesc oxigen la nivelul membrelor inferioare. Procesul de vindecare este blocat, fie ca este vorba de piele crapata, zgarieturi sau taieturi.
Piciorul diabetic este o afectiune care se asociaza in cadrul polineuropatiei si microangeopatiei diabetice. Acestea apar in cadrul evolutiei cronice a diabetului zaharat, mai ales in cazul in care pecientul nu are un contral adecvat al glicemiei. Acest lucru duce la un aport defectuos de nutrienti si oxigen in periferie si la o distrugere cronica a filetelor nervoase.
Clinic simptomele sunt reprezentate de amorteala, senzatie de cald/rece si afectarea simtului tactil. Piciorul diabetic este o patologie extrem de deranjanta pentru pacient deoarece in timp se poate complica cu infectii, rani si modificari de forma ale extremitatilor.
Oxigenoterapia hiperbara este o metoda neinvaziva care ajuta in preventia dar si tratarea simptomatica a acestei patologi. In cadrul acestei terapii, pacientul respira un aer cu o concentratie de 95% oxigen care este pompat in capsula hiperbarica la o presiune de 1.5 ori mai mare decât cea atmosferica. Acest lucru rezulta intr-o oxigenare excelenta a tuturor tesuturilor, contrabalansand astfel hipoxia cronica de la nivelul extremitatilor. Simptomatic are loc o imbuntatire a calitatii vietii pacientului si o incetinire a efectelor cronice ale diabetului zaharat la nivelul extremitatilor.
Infectiile necrozante ale tesuturilor moi pot beneficia de efectele benefice ale oxigenarii hiperbare. Acest tip de infectii include fasceita necrozanta, celulita infectioasa, gangrena bacteriana progresiva si mionecroza non-clostridiana. Gangrena gazoasa (mionecroza clostridiana) este un tip diferit de infectie. Infectiile necrozante genereaza conditii potrivnice controlului infectiei de catre sistemul de aparare al organismului. Astfel, ele scad nivelul oxigenului din tesuturi, blocand sau diminuand capacitatea neutrofilelor - celulele sangelui responsabile pentru distrugerea microbilor - de a combate infectia. De asemenea, toxinele eliberate de bacterii pot inhiba activitatea neutrofilelor.
Tratamentul obisnuit este excizarea tesutului infectat si administrarea de antibiotic. Oxigenarea hiperbara este benefica in mai multe feluri. In primul rand, multe dintre bacteriile care cauzeaza acet tip de infectii sunt anaerobe, adica prefera mediile sarace in oxigen. In camera hiperbarica, nivelul oxigenului din tesuturi creste suficient cat sa inhibe inmultirea acestor bacterii. In al doilea rand, oxigenarea hiberbara poate sa mareasca capacitatea neutrofilelor de a lupta cu infectia.
Monoxidul de carbon este un gaz inodor si incolor care apare ca produs secundar al procesului de combustie intr-o incapere insuficient ventilata. Astfel, din cauza nivelului redus al oxigenului arderea/combustia este incompleta, ceea ce duce la degajarea de monoxid de carbon in incaperea respectiva. Intoxicatia apare atunci cand monoxidul de carbon este inhalat accidental sau intentionat.
Oxigenul si oxigenarea hiperbara accelereaza eliminarea monoxidului de carbon din organism, restaurand nivelul normal de oxigenare a tesuturilor sensibile precum creierul si inima.
Ischemia traumatica acuta este reprezentata de taierea sursei de vascularizatie si oxigenare la nivelul unui segment anatomic in urma unei agresiuni fizice (accident auto, smulgeri, zdrobiri, etc.). Aceasta conditie este deosebit de grava din prisma faptului ca prezinta un risc foarte mare de necroza a sectiunii anatomice afectate si chiar amputarea acesteia. In general, memberele superioare si inferioare sunt cele mai afectate de aceasta patologie.
Dezvoltarea acestei patologii are loc din cauza compresiei prelungite sau violente a unui membru care duce la un edem al respectivei regiuni, distrugerea vaselor sanguine si a filetelor nervoase, moartea celulelor musculare si acumulare de produsi toxici. Aceasta conditie este o urgenta chirurgicala deoarece aceasta lipsa de oxigenare si drenaj a zonei afectate duce in timp la necroza, cele mai de temut complicatii fiind amputatia si decesul.
Printre celelalte complicatii ale ischemiei traumatice acute se mai numara infectia, distrugerea filetelor nervoase fi pierderea tonusului membrului respectiv. Aceste efecte apar in general dupa ce ischemia a fost deja tratata chirurgical. Conduita terapeutica in cazul acestei afectiuni este revascularizarea, de obicei prin tehnici de microchirurgie, si refacerea pe cat posibil a structurilor anatomice cu scaderea concomitenta a presiunii din zona respectiva. Una dintre cele mai agresive forme ale acestei afectiuni este sindromul de compartiment. Acesta apare in general in cazul afectarii genunchiului, antebratului sau a gambei, fluxul sanguin (atat arterial cat si venos) fiind intrerupt, oxigenarea fiind imposibila din cauza lipsei de continuitate vasculara dar si din cauza edemului.
Principala problema in tratarea acestei afectiuni este incapacitatea de raspuns a organismului. In conditii fiziologice, corpul nostru isi poate forma noi vase si noi retele de vascularizare pentru a suplini pierderile. In cazul ischemiei acute traumatice, acest rol nu mai poate fi ideplinit. Principala cauza a acestui lucru este lipsa de structura pe care organismul poate construi si starea critica a tesuturilor.
O excelenta modalitate de a ajuta organismul sa se refaca dupa ischemia acuta traumatica este expunerea la concentratii mari de oxigen. Este bine cunoscut faptul ca oxigenul este principalul catalizor al reactiilor metabolice celulare si ca are o contributie majora in buna functionare a proceselor de reparare si vindecare. Lipsa acestuia, asa cum am mai mentionat anterior, duce la moarte celulara si la o potentiala pierdere a zonei respective.
Oxigenoterapia hiperbara este o metoda adjuvanta chirurgiei clasice in tratarea ischemiei traumatice acute si in preventia sechelelor ce pot sa apara in urma acesteia. Aceasta terapie presupune expunerea pacientului la o concentratie de 95% oxigen care este pompata in capsula de tratament la o presiune de 1.5 ori mai mare decat cea atmsferica. Aceste caracteristici ale OTH ajuta organismul sa asimileze si sa utilizeze oxigenul mult mai usor decat in mod obisnuit, contribuind la imbunatatirea metabolismului celular si a capacitatii de vindecare a organismului.
Un alt aspect important al acestei terapii este sustinerea formarii de noi vase. Procesul de capilarizare si revascularizare este extrem de complex din punct de vedere functional si anatomic si este incurajat activ de cantitatea crescuta de oxigen din sange. Organismul, sesizand concetratii bogate de oxigen, formeaza noi vase pentru a asigura o vascularizare cat mai buna a tuturor teritoriilor din corp. Astfel, OTH contribuie la o vindecare extrem de calitativa, scazand sansa de necroza post-operatorie si imbunatatind calitatea noului tesut.
Ischemia traumatica acuta poate fi exrem de debilitanta pentru pacient, in special din cauza sechelelor si efectelor functionale cronice ce pot aparea in evolutie. OTH este o metoda extrem de eficienta de a contribui la revitalizarea precoce a tesuturilor lezate si la mentinerea unei bune oxigenrari si vascularizari in zona de vindecare. Ajuta la o refacere cat mai rapida si calitativa, scazand sansele de sechele si imbunatatind calitatea vietii pacientului.
Oboseala cronica este o boala care produce oboseala extrema, un tip de oboseala care nu dispare dupa ce te odihnesti.
Oboseala cronica, asa cum sugereaza si numele, este de lunga durata si te impiedica sa iti desfasori activitatile zilnice. Este o boala greu de diagnosticat deoarece simptomele sunt comune si altor afectiuni. De obicei, medicul foloseste un proces de eliminare pentru a stabili diagnosticul de oboseala cronica. Nu se cunosc cauzele oboselii cronice. Desi este mai comuna in randul femeilor intre 40 si 50 de ani, oricine poate fi afectat. Oboseala cronica poate dura ani intregi. Nu exista tratament si, astfel, medicii se concentreaza pe ameliorarea simptomelor.
Oxigenarea hiperbara reduce hipoxia celulara (nivelul scazut al oxigenului in celule), care este o trasatura specifica oboselii cronice.
Osteomielita este infectia osoasa. Ea este o complicatie serioasa a ranilor cronice, precum fasceita necrozanta. In plus, este o caracterstica distinctiva a ulcerului diabetic de grad 3. Osteomielita poate fi cauzata de un numar de bacterii si ciuperci. Totusi, cauza preponderenta a osteomielitei este Staphylococcus aureus meticilino-rezistent (SAMR). Infectia cu SAMR a devenit una dintre cele mai comune infectii dobandite in spitale. Fluxul sanguin blocat (ischemie) sau circulatia redusa a sangelui oxigenat in interiorul si in jurul osului infectat pot duce la inflamatia osului (osteita), abces osos (puroi), edem sau necroza tesutului moale si osos.
OTH este un tratament adjuvant eficient in completarea antibioticelor si interventiilor chirurgicale - tratamente tipice pentru osteomielita. Cand bacteriile care au cauzat infectia sunt anaerobe, OTH le omoara si impiedica inmultumirea, raspandirea si eliberarea toxinelor produse de acestea. OTH imbunatateste circulatia, creste efectul antibioticelor, transporta componentele sangelui care lupta cu infectia la local infectiei (neutrofile), accelereaza regenerarea osoasa si optimizeaza capacitatea de vindecare.
Osteoradionecroza este moartea celulelor osoase ca urmarea a complicatiilor radioterapiei. Osteoradionecroza aparea deoarece radioterapia distruge inevitabil atat celule si vase de sange sanatoase cat si pe cele canceroase. Afectarea arterelor mici restrictioneaza circulatia sangelui in zona, privand-o de oxigen si alti nutrieti. Acest proces este progresiv si poate sa dureze luni intregi sau chiar ani pana la aparitia efectelor. Daca zona are nevoie de interventie chirugicala, este posibil ca plaga sa nu se vindece. Oxigenul furnizat la o presiune mai mare decat cea a aerului s-a dovedit eficient in stimularea angiogenezei (generarea de noi vase de sange) in zona iradiata. De asemenea, el stimuleaza vindecarea plagilor. Acest lucru conduce la imbunatatires pe termen lung a calitatii tesutului.
OTH este administrata pacientilor iradiati inainte de extractii dentare pentru a preveni osteradionecroza. Studiile arata ca probabilitatea de a dezvolta osteoradionecroza scade de la 28% la 5% prin terapia cu oxigen hiperbaric. OTH este de asemenea administrata pentru a remedierea deteriorarile cauzate de osteoradionecroza. Ameliorarea osteoradionecrozei a fost observata in 83% din cazuri.
Unul dintre efectele radioterapiei in zona cervicala este reducerea productiei de saliva, ceea ce poate afecta vorbitul si inghitirea. Unii pacienti spun ca productia de saliva li s-a imbunatit in timpul administrarii OTH.
Radionecroza este o complicatie a radioterapiei - tratament pentru cancer. In timpul iradierii tumorei canceroase, tehnicienii si medicii risca sa afecteze si tesuturile sanatoase din vecinatate. Ranile care apar ca urmare a radiatiilor sunt cauzate de aparitia tesutului cicatricial si a fluxului de sange restrictionat in jurul zonei tratate. Mucoasa vaselor de sange si mucoasa tractului intestinal sunt in mod deosebit vulnerabile la radioterapie. Radionecroza poate fi, de asemenea, cauzata de o supradoza de radiatii sau de raze orientate gresit ca urmare a erorii umane sau proastei functionari a aparaturii. Efectele radioterapiei pot sa nu cauzeze nici o problema de sanatate luni sau chiar ani dupa terminarea tratamentului.
OTH este acceptata ca tratament eficient pentru radionecroza tesuturilor moi. Ea imbunatateste circulatia sangelui, asigura oxigenarea tesuturilor afectate, reduce tesutul cicatricial si stimuleaza productia de celule stem adulte. Zonele afectate in mod normal de radionecroza includ maxilarul, gatul si pelvisul.
OTH este eficienta in tratarea radionecrozei (efectele cronice ale radioterapiei), nu pentru tratarea bolii de iradiere, sindromului acut ca urmare a expunerii la radiatii sau otravirii cu radiatii.
Sindromul de compartiment apare atunci cand vasele de sange, nervii si muschii sunt comprimati ca urmare a accidentelor auto, cazaturilor sau alte rani prin strivire. Acest tip de rani afecteaza mai ales membrele. Sindromul de compartiment duce la moarte celulara deoarece compartimentul anatomic afectat este privat de oxigen. Simptomele pot include parestezia, durerea excesiva, absenta pulsului sau paloarea.
OTH creste capacitatea sangelui de a transporta oxigen in zonele afectate (compartimente), reduce inflamatia si asigura un mediu propice vindecarii si luptei cu infectiile.
Alte boli tratate cu oxigenare hiperbara
Clinicile de medicina hiperbara din intreaga lume utilizeaza OTH pentru tratarea si/sau ameliorarea urmatoarelor boli: autism, paralizie cerebrala, boala Alzheimer, contuzie cerebrala, boala Crohn, lupus, migrene, dureri de cap, scleroza multipla, neuropatie, encefalopatie post-traumatica, artrita reumatoida, traumatisme medulare, tulburare de stres post-traumatic, trauma cerebrala, leziune cerebrala anoxica, sindrom complex de durere regionala sau sindromul reflex simpatic distrofic.